Muzică

Da, da.

2010/1

Imediat se gată anu', aşa o trecut şi ăsta ca Expressu' de Turda. Bine măcar că am avut vreme şi chef să mă ocup de blog. Şi ăsta tre' întreţinut. Da. Sigur.

8760 de ore are un an. Asta am aflat-o de pe gugăl pentru că pur şi simplu mi-o fost lene să deschid calculatorul şi să fac un simplu 24*365. De calculat singur nici nu se pune problema, am probleme mai importante: mai tre să şi clipesc, să mă împiedic, ce să mai zic de legatul şireturilor... Bună asta, a?

În 2009, cândva pe vremea asta, eram proaspăt student. Boboc, cum zic ai noştri. Eram mulţumit, aveam impresia că fac o facultate ca să învăţ. Ceva. Vroiam să intru în pită şi să pozez în membru al Clujului studenţesc. Cu seminarii sau cursuri dimineata, eventual un job (sună studenţesc) şi chefuri grave. Un an mai târziu, seminariile şi cursurile îs doar din când în când, jobul e şi nu e (există, doar că nu e scos la înaintare); cât despre chefuri, poţi să le rezumi într-un mod foarte simplu: beţii. Nu că aş avea ceva cu... starea asta. Mie-mi plac oamenii turmentaţi şi, implicit, beţiile. Implică sinceritate. Asta ca disclaimer.

Tot în 2009, tot pe vremea asta, visam. Nu mai visez. Zic eu în timp ce vizualizez tot felul de scenarii care-s aievea doar în căpăţâna asta tunsă a mea.

În 2010 am cunoscut hoarde de oameni. Hoarde. Tăt felu. De la ultimii popândăi până la cei mai faini oameni. Oameni noi înseamnă experienţe noi. Şi chiar am avut parte de de-astea.

Am pierdut destule la viaţa mea, de la pixuri, la portofele şi maşini în parcare. Mi-am pierdut vocea, capul, am pierdut timpul. Asta până în 2010, când am început să-mi pierd din inhibiţii, că cică nici astea nu-s bune intotdeauna. 

A, să nu uit. Îs două întrebări care mă enervează şi care-s foarte la moda zilele astea. Prima îi "Ce faci de rev?", iar a doua "Ce aşteptări ai de la noul an?". NU ŞTIU ce aşteptări am. 

... de Simona Ionescu!

Absolut!

Mi-i dor de concerte

Ă capăl of foarte tari prestaţii laiv.

Băişoaraaaa

O fost Gilău, urmează Băişoara. Nu mai contează pretextul, important îi că ieşi din cotidian. Cu oameni simpli, faini. 

Haaaaaaaaaaaaai!

Three fucking things that fucking scare you

Leapşa/mâţă. Deci, three fucking things that fucking scare you:

1. dubele de îngheţată (adică alea cu melodii tâmpite, pe un singur ton)
2. camioneta care imprăştie otravă pt. ţânţari. Da, aia care circulă în toiul nopţii pe străzile din Cluj, scoate un zgomot drăcesc şi cu care mă intâlnesc şi de 3 ori în timpul unei ieşiri de 20 de minute. Întâmplător oare?
3. piftiile/răciturile. Aici ii groază combinată cu mai multe simţiri.

Poatie mâine

Maybeshewill - Not For Want Of Trying - Takotsubo

Vi s-o întâmplat vreodată...

... să vă uitaţi la ceas de trei ori consecutiv si de fiecare dată să nu ţineţi minte cât îi ora? Mie da.

Şi apropo de ceas.

Ce ascult?

Bun. De scris nu prea scriu, şi-atunci decât să las globu de izbelişte, mai bine mă apuc şi mai postez din când în când câte o piesă, mai cunoscută sau mai uitată, care mie mi se pare faină. Că tot îi la modă. Şi încep cu asta. 

Eels este o trupă înfiinţată în blablablah. Dă-i pace, nici io nu am chef de scris şi nici cine mă citeşte de... citit. Google it! Sau, pe româneşte, gugălează!

TIFFstăr

Foto credit Nicu Cherciu

Ce experienţă! Ştiu că am vrut şi anii trecuţi să mă înscriu la TIFF ca voluntar, da nu am reuşit din diverse motive. Anul ăsta, însă, am trimis CV-ul cu o juma de oră înainte de deadline. Şi bine am făcut.

O urmat interviuri, întâlniri, prezentări, filmări. Filmări! Am filmat cu Florin Piersic. Za Florin Piersic. L-am văzut şi l-am ascultat pentru prima dată. Şi am avut ce asculta. Omu' ăla ştie să vorbească. Mult. Fie că povesteşte despre cuceririle lui, despre cum "o impins el vagoane la unguroaice", fie că deviază şi face paranteze la paranteze făcute la paranteze. Ce ciudă pe Iulia şi pe Bianca că n-or făcut poze cu el. :D

Am ajuns să lucrez într-un departament minuscul, cu încă 2 oameni (Bianca din gr. 8 şi, cum aveam să aflu, şefa de an din anul 2 de la facultă, Alexandra). Mi s-o zis că-i lejer aici. Daaaa sigur că da. Lucram practic toată ziua, adunam voturi de două ori pe zi de pe la cinematografe, unele se rătăceau şi trebuiau căutate. Între timp, voturile trebuiau să fie, normal... centralizate. Şi cine ajuta şi la chestia asta? Normal, tot noi. Practic, plecam de acasă pe la 7 şi un pic dimineaţa, ajungeam înapoi vreo 3 ore după masă, când apucam să dorm o ţâră, plecam iară, ajungeam seara şi plecam încă o dată. Unde?

La chef. Cică la fiecare ediţie se alege un local ca bar oficial TIFF. Anul ăsta o fost Janis Stuf, acelaşi Stuf care o ars acuma câteva luni. Şi pe care l-au refăcut, în parte. În prima seară... dezamăgire. Am ajuns pe la 11 acolo, am fost trimişi la o masă şi am aşteptat. Suspect de pustiu, nu mai vedeam tricouri sau brăţări de voluntari. Paranoia ne ducea pe nişte culmi mult prea înalte pentru nişte oameni normali. Ba că am greşit localu', ba etaju', ziua chiar (!). Ne-am apucat să bem din banii noştri, că normal, nu ajunseseră nici cu bonurile de bere. Da şi când o ajuns lumea... Înghesuială, atmosferă, bere, muzică faină. O urmat câteva nopţi în aceeaşi notă, în care am cunoscut oameni foarte faini, am mai adus şi din afară (Alex Potter) şi ne-am distrat. Şi-am băut. Şi-am vărsat bere. Pe Iulia. O dată. Ea, de două ori, pe mine. S-ar putea să fi omis vreo altă întâmplare de genul, nu ţin minte mare lucru. Nu o dată am ieşit de la chef veseli în timp ce se lumina de zi. Şi mai trebuia să ajung acasă, să mă spăl, să iau ce trebuia să iau şi să pornesc iară.

Spre cinematografe. Republica, Victoria, Arta, UBB Auditorium, Equinox, Unirii, Insomnia, Meeting Point. Acolo, fetele de la screening se scuzau şi-mi ziceau că-s mahmure. Mie. Hahaha. 

O venit până la urmă şi party-ul final în Ring. Nu eram foarte încântaţi de locaţie, mie unu nu-mi ardea de bânţ-bânţuri. Şi o început pe măsura aşteptării mele. Ne-o aşezat la o masă undeva sus, unde se şi mânca şi am rămas acolo vreo 2 ore. Măcar aveau mici. De bere nici nu se punea problema. Era jos şi era coadă. Arrrrgh plictiseală! Am mers într-un final jos, acolo - coada la bere era mai lungă decât mă aşteptam. Măcar era muzica ok, parcă aduseseră playlistu' din Stuf aici. Ne-am distrat şi aici. Am băut şi aici. Am vărsat bere şi aici. Am plecat şi de aici pe lumină. 

Deci ce înseamnă TIFF? 10 zile de muncă adevărată, 10 nopţi de chef la fel de adevărat. Oameni foarte faini. Unii noi, alţii mai vechi, pe care am apucat să-i cunosc mai bine. Filme, la fel de faine. Atmosferă. Muzică bună. Bere. Fel de fel de personalităţi din toate domeniile pe străzi. 10 zile în care nu aveai puterea şi nici cheful să te gândeşti la altceva (ce facultate?). 10 zile în care Clujul a arătat altfel. Am rămas din toată experienţa asta cu freze, cu pantaloni mirosind a bere (hehe. bărbătesc, a?), tastaturi, ecusoane, plonjări în baltă, mahmureli, Scrubs. Îmi pare rău că nu am văzut filme, da nu-i bai că le văd la anu! Tot la anu, profit şi mă duc la toate chefurile, indiferent că-s pentru voluntari sau pentru staff.

PS. Observaţi că am scris mult mai mult despre chefuri decât despre munca propriu-zisă. Aşa mi s-o povestit şi mie, aşa că iau şi io exemplu şi fac la fel. :D
PPS. Toată treaba asta s-o terminat cu 3 zile înainte de sesiune. Évidemment, n-am învăţat. Şi totuşi, până acuma îi ok.

TIFF 2010

În viaţa reală gunoiul nu se strânge singur

Campanie desfăşurată sub stricta atenţie a colegului Alex Potor, împreună cu cele două "partenere" ale lui (pfuai cum sună :D), şefa Mădălina Petrean şi Alexandra Doboş.

Nu ştiu dacă vi se pare important un demers în sensul ăsta, nu ştiu dacă-l vedeţi ca pe o necesitate. Sau poate nici nu v-aţi gândit până acuma. Dar nu trebuie decât să parcurgeţi odată Eroilor, de exemplu, şi să vedeţi nu gunoaiele de pe jos -alea aproape că nu mai reprezintă nimic- dar tot felul de gunoaie din specia mamiferelor urbane (cică), animale care, din păcate, se mişcă fără ajutor şi care aruncă în mijlocul străzii, la maxim 2-3 metri de următorul coş de gunoi, cele mai mizerabile chestii. Fără să le pese că-i vede cineva - nu că ar conta asta în primul rând, dar trebuie să te mulezi pe mintea lor, pe neuronul lor subnutrit şi să vii cu argumente care i-ar convinge. Deci nu fiţi de la Apahida, îi plin centrul Clujului, oraş ce se vrea a fi european, de coşuri de-astea de toate culorile. Şi nu-s de formă acolo.

Dacă susţineţi iniţiativa colegilor mai sus menţionaţi, intraţi şi pe blogul lor, adică aici, şi pe grupul de pe feisbuc destinat aceleiaşi campanii, adică aici. Sper să revin şi io cu veşti despre campania noastră. :D

Un hmm prelung...

Lecţie de etică predată de... un vagabond. Un câine vagabond. Oamenilor, care cică au inventat etica, moralitatea şi tot ce vine odată cu conceptele astea două.

Tu esti inocentul!

Via Ziua Bărbatului :))

Ce e ăla un balsam?
Tu zici mândru "habar n-am!
Stai aşa că-mi spune ea..."
Şi-ai plecat cu frumuseţea!

Blondă, brună sau roşcată,
Specia trebuie perpetuată
Misogin nu eşti, nici gând
Şi la miss prinzi primul rând!

Toţi barbaţii adevăraţi
Pe 5 mai sunt celebraţi:
Ziiiiua bărbatului!

Postceva

Cum te poate freca pe retină, pe timpan şi pe tălpi Clujul după două zile de evadare.  După o escapadă care parcă nici nu o fost, un fel de escală temporală între săptămâna trecută şi cea actuală. Şi totuşi, scurta escală poate să-ţi schimbe măcar pentru moment (sau nu) percepţia despre oraş şi tot ce vine odată cu termenu ăsta. Să-l vezi ca un străin, un turist care se rătăceşte dacă nu o ia pe unde-i zice harta. Un turist care-i conştient de chestia asta şi încearca să respecte la sânge indicaţiile hărţii, deşi poate nu-i place situaţia.

Treci pe lângă lacul din Gilău, intri în Floreşti, vezi podul de la Polus şi Manhattanştur (termen cameleonic :D) se desfăşoară cu tot griul cu care-o fost înzestrat de la mama natură (tata Ceauşescu) în faţa ta. Reintri în cotidian. Nimic mai fain, ha? Asta ca să o iau în sens invers, să încep cu sfârşitul.

Bun. Deci, ce înseamnă să evadezi? Păi, în primul rând trebuie să-ţi faci un plan. Îţi găseşti complici care să fie pe aceeaşi lungime de undă, după care trebuie să treci de un obstacol, să sari peste ceva gard cu sârmă ghimpată, să te târăşti prin vreun tunel de canalizare. Sau să traversezi jumate din oraş ca să ajungi la punctul de plecare. Îţi găseşti destinaţia (Măguri) şi purcel... purcezi. Îi musai după ce ajungi unde-ai vrut să-ţi ştergi urmele. Să scapi de telefon. Că-i închis, uitat pe undeva, stricat, nu contează.

Şi-i musai să te prosteşti, asta ca să profiţi de toată chestia asta şi să poţi zice că nu o fost degeaba. Neapărat. Că numa aşa rămâi cu ceva ce merită amintit. Şi un ochi vânăt îi foarte bun! :D

Deci, băjetzi, fetheee, pogo-stickuri, cameleoni, marişci, naruto-işti, combinatozauri, curcubei şi de câte feluri eţi mai fi, nu am cămaşă in carouri ca să joace puricii şah pe ea. :D

PS: Citeam în presă ieri după ce am ajuns acasă despre doi băieţi de vârsta mea care-o murit înecaţi tot la ceva cabană la vreo 20 de kilometri depărtare. Astăzi am auzit şi cum îi cheamă şi am realizat că-l cunoşteam pe unul dintre ei. Cel care ştia să înoate şi care, se pare, o murit pentru că încerca să-l ţină la suprafaţă pe celălalt. Căcat, cum să mori aşa aiurea la nici 20 de ani? De ce? Asta-i una dintre multele întrebări care nu o să primească niciodată răspuns. Să te odihneşti în pace!

Lela Pala Tute

O idee despre cum ar trebui să sune muzica ţigănească. Ceva diferit faţă de omniprezenţii Ceafăgroasă care pretind că ei cântă aşa ceva. Şi, ca să nu plictisesc pe nimeni cu postări kilometrice când nu e cazul:

Muzică făcută din plăcere! 

Despre băutură...

Băutura te trezeşte. Da! Nu ceaiurile, nu citricele, nu castraveţii muraţi, ci băutura! Îţi scoate la suprafaţă cele mai ascunse dorinţe, idei. Te duce la ce vrei cu adevărat. Te face să-ţi exprimi nişte puncte de vedere pe care, în viaţa de zi cu zi, le-ai ascunde din cauza unei ruşini absurde, din cauza unor îngrădiri sociale ciudate (ciudate doar dacă stai şi te gândeşti la asta beat fiind). Puncte de vedere, dorinţe, idei în care crezi într-adevăr până în adâncul sufletului. În definitiv, tâmpeniile făcute la beţie reprezintă doar un comportament pe care l-ai adopta şi treaz în condiţii extreme. Deşi asta nu se întâmplă de prea multe ori. Mă rog, nu-mi dau seama unde vroiam să bat. Sau da, numa' că pur şi simplu nu vreau să scriu aici. Sau vreau, numa' cât mai neclar. Că-i la modă blogăreala de genul ăsta.

Logic, îs beat... şi melancolic acuma, după relativ mult timp. Şi nu neapărat de veselie (asta nu legat de melancolie, că deh... dă-i pace, că nici io nu mă-nţeleg) :D. Şi întrebare: Tăt înainte sau mă întorc? Nu am mai multe de zis, dar trebuia să am şi io o postare de-asta. Să vedem dacă mâine mai gândesc la fel. Postarea asta o sa rămână mărturie a felului în care gândesc acuma.

Lalalalalalala. Blablabalaşşadf. Ieeeeeei! NOT!

PS: Am pus poză cu bere pentru că numai berea îmi place. Ba nu, mint, îmi plac, şi asta de multă vreme, şi vişinele alea bolunde. Voi înţelegeţi ce vreţi când zic "băutură" şi "vişine bolunde".

Eu când vreau să fluier, fluier!

Uite un film românesc destul de bine promovat. Pare a-i lipsi clişeele atât de intâlnite în genul ăsta de film, pare, din nou, a fi cât se poate de realist (având in vedere, mai ales, că au fost folosiţi ca actori puşcăriaşi adevăraţi), şi, poate cel mai important, a câştigat Ursul de Argint la Berlin. Promite. Mult. Şi nu ştiu cât o fi de bine, în condiţiile în care îţi faci nişte aşteptări foarte uşor de înşelat. Rămâne să-l vedem şi să ne lămurim.

La curent

O venit primăvara şi o adus cu ea... electricitate, care deodată parcă e mai prezentă peste tot decât oricând. Reproduc o bucată dintr-o discuţie pe mess cu Bibi, colega care locuieşte trei grupe mai sus decât mine (gr. 8). Aaa, nu-i postez id-ul, că îmi scoate ochii -citez- "cu o scobitoare tocită". :))

(Are un status care sună cam aşa... Ba nu, sună exact în felul următor: "m-am curentat :))")

Alex: si io
Alex: da io pe bune
Alex: :-S 
Alex: :)) 
bibi .: ce te face sa crezi ca eu mint?
Alex: no pai nu stiu
Alex: am crezut ca zici asa
Alex: unde te-ai curentat?
bibi .: priza
bibi .: nu vrei sa stii :))
Alex: ioi priza
Alex: cum
Alex: ?
Alex: io la frigider :))
bibi .: sa zicem ca voiam sa vad daca chiar te curenteaza ca'n desene
Alex: =))
Alex: ti-o intrat degetu? :))
bibi .: totalmente involuntar
Alex: da da
Alex: is absolut convins 
Alex: si
Alex: functioneaza si a doua parte a mitului
Alex: ?
Alex: cum iti sta paru? 
bibi .: din nefericire, da
Alex: :)) 
bibi .: are volum
bibi .: poi nu am bagat tare, ca mnoh, nu's la mythbusters
bibi .: dar totusi
Alex: :)) 
bibi .: tu cum ai reusit?
Alex: sa zicem ca deschid cam des frigideru
Alex: si nu i-o prea convenit sa-l deschid a nshpea oara astazi
bibi .: go on...
Alex: si m-o.. curentat
Alex: maneru ala de metal
bibi .: =)) 
bibi .: cum iti sta parul?
Alex: :))
Alex: mi-era oricum tepi
bibi .: :)) 
Alex: sus
Alex: da acuma ii... intepat peste tot
Alex: :)) 

Să nu...

...te prinzi din prima. Mie mi-o luat ceva timp. :))

Somn cu "S" mare

Io am un hobby. Poate cel mai hobby dintre hobby-urile mele. Îmi place să dorm la nebunie. Bine, nu îs genul ăla care doarme peste tot şi peste toate (:D), care sforăie de cum îşi închide ochii etc. Şi nici nu am somnul ăla foarte adânc, ca şi ăia pe care-i trezeşti doar după ce-i muţi din pat pe podea, le pui mâna în găleata cu apă, sau/şi după ce le faci duş. Io dorm... creangă, nu buştean (hahahahaha ce glumă bună. hahaha), îi o provocare pentru mine şi poate tocmai de-aia îmi place aşa mult.

Am experimentat cam toate tipurile de somn, acuma nu ştiu daca or mai fi. Aşa că îmi permit să fac o clasificare scurtă.

• Somnul-curvă. Foarte uşor. Împărţit pe mai multe reprize, fiecare de durate diferite (nu foarte lungi). Nu-s foarte multe de zis, aici nu se poate vorbi de vise, iar sforăitul îi irelevant pentru că-i inconsistent. Somnul-curvă: vine, te ia şi te lasă.

• Somnul-elefant. Ăsta-i foarte, foarte adânc. Cel mai adânc şi poate cel mai rar. Survine de obicei înspre dimineaţă, după o noapte de somn-curvă. Îi genul ăla de somn înţesat cu sunete dintre cele mai diverse (depinde de tipul de sforăitor, şi aici existând mai multe categorii) şi vise care mai de care. Îi foarte probabil ca, după câteva ore de somn-elefant în timpul căruia ai visat, să zicem, elefanţi roz, să te trezeşti dimineaţă uitându-te in jur după... elefanţi roz. Tipul ăsta de somn îl asociez cu o senzaţie de feel-good, în ciuda greutăţii cu care îţi revii la viaţă. Şi cu căscatul excesiv. Excesiv de excesiv. Se lasă frecvent cu epidemii de căscat.

• Somnul-gurăcască. Foarte asemănător cu somnul-elefant (adânc), ăsta-i mai frecvent printre cei ce dorm după-masa; nu durează foarte mult, undeva în jur de 2-3 ore. O caracteristică importantă îi poziţia în care-i găseşti pe cei ce practică tipul ăsta de somn: practicanţii dorm de obicei mulându-se perfect după suprafaţa pe care-s întinşi (am folosit "întinşi" deşi nu-i intotdeauna cuvântul potrivit). Ca o pătura pe care o arunci undeva şi care ia repede forma obiectul pe care îi aruncată. Foarte probabil o să te trezeşti într-o poziţie pe care, treaz fiind, nu ai putea-o adopta. Capul sub pat, perna pe spate, picioarele întinse nu ştiu cum pe perete, mâna îndoită în jurul gâtului, gura căscată etc. Poziţie pe care ţi-i aproape imposibil să o mai schimbi. Poţi deschide ochii, îi poţi roti astfel încât să vezi tot ce-i în faţa ta, dar nu poţi mişca nimic altceva. Pur si simplu eşti prizonier în propriul tău corp. Faină senzaţie, a? 

• Somnul-unascurtă. Somn de conjunctură. Ai un pat liber lângă tine. Ai o oră la dispoziţie. Caşti o dată, de două ori, de trei. Ce-i de făcut? Bingo. Bagi una scurtă (o somn, două somn :)) ), după care revii la ce-ai de făcut cu vitalitate sporită.

Aştept şi alte idei.

Oh, demon alcool!

Apoi sa nu-mi ziceti mie ca astia turmentati nu-s simpatici.

Şi te-nvârţi...

...până ajungi din nou în acelaşi punct. Labirint, la propriu şi la figurat. Porneşti, te întorci, te invârţi, (te) pierzi, (te) găseşti. Apoi reiei totul de la început. Un fel de ciclu statornic. Ba chiar mai bine, clar, cerc vicios! 

Tot acolo? Tot de acolo? Poveşti de adormit copiii. Ce ţi-e cu asta, ce ţi-e cu aia? Există hibe peste tot pentru că trebuie. Pur şi simplu aşa trebuie să fie! Ce faci mai departe? Rămâne la latitudinea ta. Depinde doar de tine. Da? Depinde de tine? Hehe...

Mostră de psihic deranjat şi deranjant à la Alex. :)

PS: Tocmai am văzut un episod din Tom & Jerry! Atââââââât! Deşi era un episod de-ăla mai nou, cu dialoguri multe. Ce contează, îi tot Tom & Jerry.

Dacă fugi, scapi!

Se întâmplă din când în când să vrei să mai schimbi câte ceva, chiar dacă numai pentru câteva zile sau, ştiu eu, chiar ore. Şi ce schimbare poate fi mai evidentă decât trecerea de la beton la... altceva. Altceva pentru că elementul respectiv variază de la persoană la persoană (gusturi, posibilităţi etc.).

De ce-i mai fain la munte, de exemplu, decât la oraş? Argumente pro-munte si contra-oraş curg gârlă. Să văd acuma dacă am chef să le enumăr. (*se gândeşte*) Nu am, dar să luăm totuşi o situaţie. Să zicem că eşti la munte şi îţi vine să urli ceva aiurea. Orice. Prea puţin contează ce. Să faci ca Tarzan, să cânţi (altundeva decât sub duş sau în public, dar la beţie) sau să înjuri cum ştii tu mai bine (că tot suntem buni la de-astea, români fiind). La munte, în cel mai rău caz, îţi răspunde ecoul, pe când, la oraş, situaţia se complică. Poţi să zici că-s de treabă orăşenii, îţi răspund îndată (mai ceva ca ecoul) dacă te văd prostindu-te sau te aud urlând aiurea şi te trimit în locuri originare, calde, strâmtorate şi întunecoase. Sau/şi îţi pomenesc rudele. Toate. Şi când zic toate, mă refer la toate. Până la Decebal, Burebista sau, mai nou, Adam si Eva.

Da' nu asta-i important. Vital îi să-ţi găseşti undeva un hamac în care să te trânteşti. Să stai până dimineaţa în frig şi să te joci (la 10, 20, 30, 40+ de ani, nu contează) cele mai tâmpite jocuri. Cu oameni ca tine (important! îi căcăcioasă treaba dacă fugi singur sau cu oameni care nu-s ca tine), cu acelaşi simţ ciudat al umorului. Oameni cu pene în cap (aviz Cami :D) sau cine ştie ce alte ciudăţenii. Să te bagi sub cine ştie ce cascadă aproape îngheţată. Să-ţi "uiţi" mobilu' pe undeva să nu-l mai auzi.

Să nu mai auzi nimic specific oraşului. Eu unul mă pot lipsi de tiiit-urile maşinilor, de tobe lipsă (că doar îi jmechereshte să-ţi sune maşina ca un tanc la pubertate). Mă pot lipsi de shaorme, de oameni de căcat şi de griji. Am timp berechet şi pentru alea. 

Măguri, here we come! :D

Mort-Copt

Mort-copt. Sau cum să înveţi ceva nou la 20 de ani. :)

N-am mai auzit expresia in cauză până când o adus un prieten in discuţie serialul "Dead like me", tradus într-un mod extrem de dubaş "Mort-copt, la muncă!". Mort-copt? La muncă? Totuşi, nu ştiu de ce mă mir, aşa se intâmplă de obicei la noi.

Să revin, deci, la oile mele. Aiuream pe aici despre cum m-am îndeletnicit cu ceva nou (Mort-copt = cu orice preţ, necondiţionat, neapărat - DEX). Ştiu că îi cel mai jenibil exemplu pe care pot să-l dau, dar chiar nu mă găsesc în cel mai productiv moment al meu. Asta dacă există aşa ceva. Da-mi place prea mult ideea de blog, blogăr, blogging etc. ca să nu încerc să mai aburesc pe aici. Din nou. Deci. Faptul că am învăţat un cuvânt nou astăzi vrea sa demonstreze ideea că înveţi ceva din fiecare nouă experienţă. Ştiu că-i truism, dar asta este, ceasu' rău! Ideea îi că tu, ca om, eşti modelat de tot ceea ce te înconjoară. Ba că ţi se schimbă felul în care vezi un anumit lucru, ba că te deştepţi, ba că te prosteşti. Dacă ar fi să dăm un exemplu sec, discutat si rediscutat de atâtea ori, am vorbi de anturaj. Problema îi, totuşi, mult mai complexă, nu vorbim doar de influenţa celorlalţi, ci mai ales de experienţe. Bune, rele sau de neclasificat, toate te schimbă. Îi important să ştii că experimentând, te dezvolţi. Mă opresc deocamdată aici cu ideea asta, poate revin când mă simt mai în putere. Nu-i nimic dacă nu înţelegeţi nimic, sincer nici io nu-nţeleg prea mult din ce am scris până acuma. :D

Ce am învăţat după prima sesiune? Păi, în primul rând, faptul că poţi să-ţi iei grila la Ştiinţe Politice a.k.a Examenul BauBau doar din experienţa acumulată în copilărie. Cum aşa? Păi ceva de genul: Se iau cu atenţie foile. Se studiază bine atât foaia cu întrebările, cât şi foaia de examen (asta doar de ochii lumii) după care se descântă: "Pe o bară/Se căca o cioară/Cra cra cra/Fix în gura ta!". Morala? Trebuie şi morală? Bun: Copii, încercuiţi răspunsurile în ale căror guri se cacă cioara că vă luaţi examenul! Şi-ncă vi-l luaţi cu 6! Nu încercaţi să desenaţi din răspunsuri încercuite căsuţe, vile, elicoptere, submarine sau mai stiu eu ce alte minuni. Că luaţi 4. Colegul Alex P. poate confirma.

Tot după sesiune am mai rămas cu ideea că oricine în România poate termina o facultate. Oricine! Cu condiţia să se ferească de tramvai! Am mai aflat şi că, caricaturizându-l pe proful de la cursul de verbala si nonverbala in caietul colegei nu ajungi nicăieri, nu te ajută cu absolut nimic la examen. În schimb, scapi de plictiseală. M-am îndeletnicit şi cu două cărţi citite, normal, fără absolut nicio legătură cu materia de examen. Am şters praful de pe chitara pe care o uitasem sub pat. Camera era lună şi bec (încă o expresie genială) pe perioada sesiunii (bine, recunosc, aproape, să nu exagerăm), iar aspiratorul tot timpul în călduri, da' deja mă repet.

PS: Aaa da, am uitat. Sa ţineţi minte următoarele cuvinte: "Trebuie doar un loc in plus!". O să vedeti peste cativa ani ce şi cum şi o să-mi mulţumiţi. Hai, acuma întrebaţi-mă şi de ce. :))

PPS: "Mort-copt" are deosebita onoare de a intra într-o înşiruire a celor mai tari cuvinte/expresii de pe la noi, alaturi de alti performeri, cum ar fi dubaş, oleacă, folomocit sau titirez. Aştept si alte propuneri. :)

Your mind...

"...will answer most questions if you learn to relax and wait for the answer!"

iMatur?

Nu o dată mi s-a zis că aş fi copilăros, imatur etc. În glumă, uneori chiar la modul admirativ. Alteori, pe un ton foarte serios, cu o anumită aroganţa în glasul interlocutorului. De cele mai multe ori e însă vorba de sfaturi mai degrabă părinteşti, bine intenţionate, venite în general din partea prietenilor mai apropiaţi. Oricum ar fi fost, orice s-ar fi întâmplat, tot aceeaşi meteahnă!

Trebuie precizat din capul blogului că nicidecum nu-s eu ăla mai cu moţ. Nu vorbesc numai de mine, probabil va regăsiţi şi unii dintre voi în ceea ce scriu. Sunt oameni de toate vârstele care nu se tem de ochii şi gurile celorlalţi. Care fac ce le dictează propria conştiinţă, nu una colectivă. Oameni care mănâncă din propria farfurie, nu o împart cu ceilalţi. Oameni care nu se încadrează în tiparele societăţii, nu pentru că nu ar putea, ci pentru că aşa aleg ei, să evadeze în măsura în care pot. Cărora nu le e frică de penibil. Penibil în ochii altora, pentru că, în fond, vorbim de o problemă de perspectivă. Ce înţeleg eu prin penibil? Ce înţeleg eu prin imatur? Ce înţelegi tu? Dar ăia?

Să vedem totuşi ce înseamnă matur. Fără i-ul din faţă. Cuvântul este asociat cel mai frecvent cu o figură serioasă, sobră, cumpătată, care acţionează după anumite principii şi care, înainte de a acţiona, dă dovadă de judecată profundă. Corect. În parte. Eu aş tăia partea cu figura serioasă, sobră şi cumpătata. Deci reluam: matur=figură serioasă, sobră, cumpătată. Consider că cineva se poate considera într-adevăr matur în momentul în care ştie să-şi separe problemele, inevitabile, de altfel, într-o viaţă de om, de viaţa de zi cu zi, de viaţa socială, de interacţiunea cu ceilalţi. În momentul în care dă dovadă că ştie să zâmbească şi e-n stare să nu-i includă pe cei pe care nu îi interesează în probleme lui. Zic "pe cei pe care nu îi interesează" pentru că există întotdeauna prieteni care te ascultă şi în faţa cărora îţi permiţi să te destăinui. Asta fără să te ascunzi după o figură serioasă, cerşind mila, atenţia şi curiozitatea celor pe care nu îi interesează. Asemeni unui prescolar care, daca nu isi primeste jucaria dorita, sta o zi intreaga incruntat si nu vorbeste cu nimeni. Unde-i maturitatea atunci?

Normal, există copii mari (termen enervant pentru câţiva din prietenii mei :D) care, printr-un comportament imatur încearcă să-şi ascundă anumite defecte, lipsuri etc. Au oarecum ceva artificial în ei. Nu contează. Tot acolo ajung. Îşi trăiesc viaţa! 

Şi, ca să închei apoteotic: mie nu mi-i frică să întru îmbrăcat în tot felul de râuri reci de munte. Nu mi-i ruşine să mă caţăr prin copaci. Să mă joc tot felul de jocuri copilăreşti. Să mă aşez oriunde, fără să-mi fie frică că-mi murdăresc hainele. Nu mi-i frică să glumesc. Să strig! 

P.S.: A doua postare! Supravietuieste blogu'!? 

Pentru inceput!

Blog? De ce blog? De ce acuma? Hehe...

Fiindca am chef.  Fiindca pot. Pot? Pot! E sesiune. Prima! Si se stie foarte bine ca studentul in sesiune isi gaseste ocupatii, normal, altele decat invatatul. Lucruri care nu l-ar atrage in mod normal, dar de care, acum, se foloseste cum se foloseste un puscarias de lenjeria de pat ca sa escaladeze zidul si sa evadeze. Acelasi scop. M-am trezit astazi cu aspiratorul in mana. De parca s-ar fi lipit de mine. Nu are camera foarte des parte de atentia pe care i-am acordat-o astazi - doar e camera de baieti. M-am trezit cu cartea in mana. Pacat ca nu era aia din care trebuie sa invat. Mi-am ajutat vecina de vis-a-vis, femeie trecuta de 60 de ani, sa se obisnuiasca cu computerul, sa le scrie rudelor de dincolo si sa-si citeasca melurile. I-am aratat youtube-ul si tot ce poate minunatia aia. Cu deosebita rabdare! Nu cred deci ca gresesc cand zic ca sesiunea, perioada asta atat de noua pentru mine, te face mai bun.:D

Sesiunea. Maine ii primul examen mai serios si mie nu imi arde de invatat. Beau cafea. Nu obisnuiesc sa beau cafea. Poate poate imi vine si mie cheful. Mor de curiozitate, si totusi parca nu. Prima sesiune din viata mea de student. Am bifat deja liceul, bacul, am bifat primul partial. Acum, prima sesiune si, probabil, prima restanta. Restanta pe care probabil ca o s-o primesc cu zambetul pe buze. Ma si vad maine dimineata, in fata facultatii, urmarindu-i deopotriva pe cei care topaie de ambitie, dar mai ales de cunostinte, pe cei care nu concep sa-si vada trecuta in carnet o nota mai mica de 10, cat si pe cei care vin doar ca sa...vina. O sa ma uit diferit la fiecare in parte? Nu stiu. Stiu insa ca eu-s pe undeva pe la mijloc. Poate, undeva mai aproape de ultimii. :) 

Sesiune, facultate, an, grupa. Am ajuns sa fim impartiti in picati si trecuti si eu inca nu imi stiu toti colegii. Inca scriu el... de la elev la ocupatie si corectez repede cu student cand completez vreun chestionar. Inca pronunt cu o oarecare trufie cuvinte gen sesiune, seminar, partial si restanta. Am impresia ca abia acum incep si eu facultatea.

Inchei aici cu prima postare care sper sa nu fie si ultima. Sesiuni mai sunt, deci este timp berechet sa mai scriu pe aici.