Se întâmplă din când în când să vrei să mai schimbi câte ceva, chiar dacă numai pentru câteva zile sau, ştiu eu, chiar ore. Şi ce schimbare poate fi mai evidentă decât trecerea de la beton la... altceva. Altceva pentru că elementul respectiv variază de la persoană la persoană (gusturi, posibilităţi etc.).
De ce-i mai fain la munte, de exemplu, decât la oraş? Argumente pro-munte si contra-oraş curg gârlă. Să văd acuma dacă am chef să le enumăr. (*se gândeşte*) Nu am, dar să luăm totuşi o situaţie. Să zicem că eşti la munte şi îţi vine să urli ceva aiurea. Orice. Prea puţin contează ce. Să faci ca Tarzan, să cânţi (altundeva decât sub duş sau în public, dar la beţie) sau să înjuri cum ştii tu mai bine (că tot suntem buni la de-astea, români fiind). La munte, în cel mai rău caz, îţi răspunde ecoul, pe când, la oraş, situaţia se complică. Poţi să zici că-s de treabă orăşenii, îţi răspund îndată (mai ceva ca ecoul) dacă te văd prostindu-te sau te aud urlând aiurea şi te trimit în locuri originare, calde, strâmtorate şi întunecoase. Sau/şi îţi pomenesc rudele. Toate. Şi când zic toate, mă refer la toate. Până la Decebal, Burebista sau, mai nou, Adam si Eva.
Da' nu asta-i important. Vital îi să-ţi găseşti undeva un hamac în care să te trânteşti. Să stai până dimineaţa în frig şi să te joci (la 10, 20, 30, 40+ de ani, nu contează) cele mai tâmpite jocuri. Cu oameni ca tine (important! îi căcăcioasă treaba dacă fugi singur sau cu oameni care nu-s ca tine), cu acelaşi simţ ciudat al umorului. Oameni cu pene în cap (aviz Cami :D) sau cine ştie ce alte ciudăţenii. Să te bagi sub cine ştie ce cascadă aproape îngheţată. Să-ţi "uiţi" mobilu' pe undeva să nu-l mai auzi.
Să nu mai auzi nimic specific oraşului. Eu unul mă pot lipsi de tiiit-urile maşinilor, de tobe lipsă (că doar îi jmechereshte să-ţi sune maşina ca un tanc la pubertate). Mă pot lipsi de shaorme, de oameni de căcat şi de griji. Am timp berechet şi pentru alea.
Măguri, here we come! :D
