Foto credit Nicu Cherciu
Ce experienţă! Ştiu că am vrut şi anii trecuţi să mă înscriu la TIFF ca voluntar, da nu am reuşit din diverse motive. Anul ăsta, însă, am trimis CV-ul cu o juma de oră înainte de deadline. Şi bine am făcut.
O urmat interviuri, întâlniri, prezentări, filmări. Filmări! Am filmat cu Florin Piersic. Za Florin Piersic. L-am văzut şi l-am ascultat pentru prima dată. Şi am avut ce asculta. Omu' ăla ştie să vorbească. Mult. Fie că povesteşte despre cuceririle lui, despre cum "o impins el vagoane la unguroaice", fie că deviază şi face paranteze la paranteze făcute la paranteze. Ce ciudă pe Iulia şi pe Bianca că n-or făcut poze cu el. :D
Am ajuns să lucrez într-un departament minuscul, cu încă 2 oameni (Bianca din gr. 8 şi, cum aveam să aflu, şefa de an din anul 2 de la facultă, Alexandra). Mi s-o zis că-i lejer aici. Daaaa sigur că da. Lucram practic toată ziua, adunam voturi de două ori pe zi de pe la cinematografe, unele se rătăceau şi trebuiau căutate. Între timp, voturile trebuiau să fie, normal... centralizate. Şi cine ajuta şi la chestia asta? Normal, tot noi. Practic, plecam de acasă pe la 7 şi un pic dimineaţa, ajungeam înapoi vreo 3 ore după masă, când apucam să dorm o ţâră, plecam iară, ajungeam seara şi plecam încă o dată. Unde?
La chef. Cică la fiecare ediţie se alege un local ca bar oficial TIFF. Anul ăsta o fost Janis Stuf, acelaşi Stuf care o ars acuma câteva luni. Şi pe care l-au refăcut, în parte. În prima seară... dezamăgire. Am ajuns pe la 11 acolo, am fost trimişi la o masă şi am aşteptat. Suspect de pustiu, nu mai vedeam tricouri sau brăţări de voluntari. Paranoia ne ducea pe nişte culmi mult prea înalte pentru nişte oameni normali. Ba că am greşit localu', ba etaju', ziua chiar (!). Ne-am apucat să bem din banii noştri, că normal, nu ajunseseră nici cu bonurile de bere. Da şi când o ajuns lumea... Înghesuială, atmosferă, bere, muzică faină. O urmat câteva nopţi în aceeaşi notă, în care am cunoscut oameni foarte faini, am mai adus şi din afară (Alex Potter) şi ne-am distrat. Şi-am băut. Şi-am vărsat bere. Pe Iulia. O dată. Ea, de două ori, pe mine. S-ar putea să fi omis vreo altă întâmplare de genul, nu ţin minte mare lucru. Nu o dată am ieşit de la chef veseli în timp ce se lumina de zi. Şi mai trebuia să ajung acasă, să mă spăl, să iau ce trebuia să iau şi să pornesc iară.
Spre cinematografe. Republica, Victoria, Arta, UBB Auditorium, Equinox, Unirii, Insomnia, Meeting Point. Acolo, fetele de la screening se scuzau şi-mi ziceau că-s mahmure. Mie. Hahaha.
O venit până la urmă şi party-ul final în Ring. Nu eram foarte încântaţi de locaţie, mie unu nu-mi ardea de bânţ-bânţuri. Şi o început pe măsura aşteptării mele. Ne-o aşezat la o masă undeva sus, unde se şi mânca şi am rămas acolo vreo 2 ore. Măcar aveau mici. De bere nici nu se punea problema. Era jos şi era coadă. Arrrrgh plictiseală! Am mers într-un final jos, acolo - coada la bere era mai lungă decât mă aşteptam. Măcar era muzica ok, parcă aduseseră playlistu' din Stuf aici. Ne-am distrat şi aici. Am băut şi aici. Am vărsat bere şi aici. Am plecat şi de aici pe lumină.
Deci ce înseamnă TIFF? 10 zile de muncă adevărată, 10 nopţi de chef la fel de adevărat. Oameni foarte faini. Unii noi, alţii mai vechi, pe care am apucat să-i cunosc mai bine. Filme, la fel de faine. Atmosferă. Muzică bună. Bere. Fel de fel de personalităţi din toate domeniile pe străzi. 10 zile în care nu aveai puterea şi nici cheful să te gândeşti la altceva (ce facultate?). 10 zile în care Clujul a arătat altfel. Am rămas din toată experienţa asta cu freze, cu pantaloni mirosind a bere (hehe. bărbătesc, a?), tastaturi, ecusoane, plonjări în baltă, mahmureli, Scrubs. Îmi pare rău că nu am văzut filme, da nu-i bai că le văd la anu! Tot la anu, profit şi mă duc la toate chefurile, indiferent că-s pentru voluntari sau pentru staff.
PS. Observaţi că am scris mult mai mult despre chefuri decât despre munca propriu-zisă. Aşa mi s-o povestit şi mie, aşa că iau şi io exemplu şi fac la fel. :D
PPS. Toată treaba asta s-o terminat cu 3 zile înainte de sesiune. Évidemment, n-am învăţat. Şi totuşi, până acuma îi ok.
