:)

http://www.youtube.com/watch?v=nwyjxsOYnys

Mă disperă!

-"domnişoarele" care se drojdesc în aşa fel încât nu mai îs în stare să urce două trepte fără să o pupe pe-a treia;

-copiii cu poveşti legate de alcoale, fumuri şi chizde;

-aluziile legate de "6 cai", "Tibi drag" sau "Nu ştiu" (cu intonaţia aferentă);

-magazinele alea ambulante de îngheţată (pe care le-am mai amintit pe aici) cu zgomotul lor monoton enervant;

-să vorbesc la telefon;

-ăia care nu ştiu ce-i aia ora fixă;

-câinii de buzunar îmbrăcaţi cu haine de travestiţi; câini travestiţi;

-studenţii care merg în tot felu de cluburi "dă haur" şi lasă acolo milioane ca să se drojdeasca si să adoarmă pe canapele de catifea sau sa pice sub mese cu inserţii "dă harjint"; tot la fel se-nvârt în juru-ţi la beţie şi mesele.băncile de lemn sau plastic din ultima bombă cârciumatică;

-proaspăt înavuţiţii;

Cum sună!

Muzică

Da, da.

2010/1

Imediat se gată anu', aşa o trecut şi ăsta ca Expressu' de Turda. Bine măcar că am avut vreme şi chef să mă ocup de blog. Şi ăsta tre' întreţinut. Da. Sigur.

8760 de ore are un an. Asta am aflat-o de pe gugăl pentru că pur şi simplu mi-o fost lene să deschid calculatorul şi să fac un simplu 24*365. De calculat singur nici nu se pune problema, am probleme mai importante: mai tre să şi clipesc, să mă împiedic, ce să mai zic de legatul şireturilor... Bună asta, a?

În 2009, cândva pe vremea asta, eram proaspăt student. Boboc, cum zic ai noştri. Eram mulţumit, aveam impresia că fac o facultate ca să învăţ. Ceva. Vroiam să intru în pită şi să pozez în membru al Clujului studenţesc. Cu seminarii sau cursuri dimineata, eventual un job (sună studenţesc) şi chefuri grave. Un an mai târziu, seminariile şi cursurile îs doar din când în când, jobul e şi nu e (există, doar că nu e scos la înaintare); cât despre chefuri, poţi să le rezumi într-un mod foarte simplu: beţii. Nu că aş avea ceva cu... starea asta. Mie-mi plac oamenii turmentaţi şi, implicit, beţiile. Implică sinceritate. Asta ca disclaimer.

Tot în 2009, tot pe vremea asta, visam. Nu mai visez. Zic eu în timp ce vizualizez tot felul de scenarii care-s aievea doar în căpăţâna asta tunsă a mea.

În 2010 am cunoscut hoarde de oameni. Hoarde. Tăt felu. De la ultimii popândăi până la cei mai faini oameni. Oameni noi înseamnă experienţe noi. Şi chiar am avut parte de de-astea.

Am pierdut destule la viaţa mea, de la pixuri, la portofele şi maşini în parcare. Mi-am pierdut vocea, capul, am pierdut timpul. Asta până în 2010, când am început să-mi pierd din inhibiţii, că cică nici astea nu-s bune intotdeauna. 

A, să nu uit. Îs două întrebări care mă enervează şi care-s foarte la moda zilele astea. Prima îi "Ce faci de rev?", iar a doua "Ce aşteptări ai de la noul an?". NU ŞTIU ce aşteptări am. 

... de Simona Ionescu!

Absolut!